Gigi Becali (62 de ani) putea da o lovitură de imagine la FCSB şi să-l readucă pe Florin Gardoş (31 de ani), unul dintre numele de care se leagă marea performanţă realizată de clubul roş-albastru în prima perioadă a lui Laurenţiu Reghecampf la formaţia din Berceni, dar a refuzat. Florin Gardoş a dezvăluit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Telekom Sport că nu a fost dorit la FCSB.